Irlanda nu este încă decisă dacă va adera la acordul EOCD privind impozitarea
Se poartă în continuare discuții pentru convingerea Irlandei de a se alătura acordului OECD privind impozitarea, dar încă nu este clar ce va decide aceasta. Comisarul UE pentru Fiscalitate Paolo Gentiloni s-a întâlnit cu Ministrul de Finanțe Irlandez, Paschal Donohie, luni, 20 septembrie, la Dublin. „Susțin faptul că nu este momentul potrivit ca Irlanda să se alăture acordului. Este posibil ca acest lucru să nu se schimbe în viitor”, a afirmat Paschal Donohoe într-o conferință de presă. Potrivit presei, Irlanda dorește ca rata de impozitare minimă propusă de 15% pentru profiturile corporative să fie un prag maxim, nu minim și nu va accepta un acord până când Congresul SUA nu va autoriza acest lucru. Dar marți, 21 septembrie, viceprim-ministrul Leo Varadkar a arătat mai multă deschidere. Irlanda nu dorește să fie privită ca un paradis fiscal și ar prefera să fie parte a unui acord global care privește reforma fiscală corporativă, a declarat acesta. Viceprim-ministrul a amintit că acordul OECD privind impozitarea s-ar aplica doar multinaționalelor care raportează o cifră de afaceri mai mare de 750 de milioane de euro și că puține companii înregistrate în Irlanda ar atinge acest prag.
Statele aflate în dezvoltare solicită o alocare mai mare a veniturilor în acordul OECD privind impozitarea
Statele aflate în dezvoltare solicită realocarea mai multor venituri în acordul OECD privind impozitarea care va fi finalizat luna următoare, a declarat grupul G-24 de state aflate în dezvoltare într-o declarație făcută duminică, 19 septembrie, la Secretariatul Cadrului Incluziv al OECD. Statele din grupul G-24 estimează că soluția găsită la Pilonul I în iulie nu reflectă preocupările exprimate în trecut. Declarația transmite că procentul realocării nu ar trebui să fie mai mic de 30% din profiturile multinaționalelor obținute în alte state decât cel în care sunt înregistrate, altfel nu va asigura un venit semnificativ pentru statele aflate în dezvoltare, în special economiile mici și cele emergente.
Comisia Europeană clarifică implementarea acordului OECD privind impozitarea
Directorul General pentru Fiscalitate la Comisia Europeană Gerassimos Thomas a adus clarificări privind modul de implementare a acordului OECD privind impozitarea de către Comisie, în cadrul unui discurs susținut miercuri pe 22 septembrie la Conferința anuală privind impozitarea organizată de Camera de Comerț a Finlandei. Gerassimos Thomas a declarat că după încheierea unui acord privind o soluție globală, Comisia va propune imediat o Directivă pentru implementarea Pilonului 2 în UE. “Acesta este un pas necesar pentru a asigura transpunerea Pilonului 2 în UE într-o manieră uniformă și cu certitudinea legală că unele reguli sunt compatibile cu acquis-ul”, a afirmat acesta. Dacă Pilonul 2 ar fi implementat prin măsuri unilaterale la nivel național, un stat membru ar putea adopta măsuri fiscale care să limiteze dispozițiile minime aflate în vigoare cu privire la rata de impozitare la situații transfrontaliere, a explicat acesta, argumentând că ar exista un risc cert ca această practică să fie considerată discriminatorie în baza tratatelor UE. Legat de Pilonul 1, Thomas a adăugat că este esențial să se determine cât de detaliată va fi prezentarea acordului final OECD pentru a evalua măsura în care o directivă ar furniza valoare adăugată sau nu.
Părțile interesate discută încrederea publică în impozitare
Experții UE și cei de la nivel global au dezbătut subiectul încrederii publice în impozitare miercuri, pe 22 septembrie, în cadrul unui eveniment online organizat de Association of Chartered Certified Accountants (ACCA), International Federation of Accountants (IFAC), Chartered Accountants Australia & New Zealand (CA ANZ), în colaborare cu OECD. Aceștia discută pe marginea unui nou studiu care arată că oamenii continuă să aibă cel mai mare nivel de încredere în profesioniștii contabili și avocații specializați în fiscalitate în chestiunile ce privesc sistemul fiscal. Toți vorbitorii au fost de acord că profesioniștii contabili contribuie la îmbunătățirea sistemelor fiscale făcându-le mai eficiente, mai eficace și mai juste. Europarlamentarul Paul Tang, Președintele Subcomisiei FISC din Parlamentul European, a subliniat că în statele UE în care profesia de consultant fiscal este una reglementată, obligațiile fiscale sunt evitate mai rar decât în alte state unde profesia nu este reglementată, cum ar fi în Țările de Jos. Acesta a pledat în favoarea reglementării profesiei contabile, argumentând că rolul consultantului fiscal nu poate fi doar acela de a se concentra pe profituri și de a minimiza factura clienților săi.
Baza legală a CBCR continuă să atragă critici
Miercuri, 22 septembrie, opt state membre au emis declarații criticând baza legală a Directivei privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte (CBCR), agreată de co-legislatorii UE la începutul acestui an și aflată în proces de adoptare formală. Croația a subliniat că acest caz nu ar trebui să devină un precedent pentru votul cu majoritate calificată în Consiliul UE pe teme de fiscalitate. Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Malta și Suedia au declarat că vor continua să respingă gradul de adecvare al bazei legale și că acest text ar fi trebui convenit în Consiliul ECOFIN. În timpul conferinței ACCA- IFAC-CAANZ-OECD de miercuri, Reinhard Biebel de la Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD) a admis că baza legală a Directivei ar putea fi contestată în fața Curții Europene de Justiție, dar s-a arătat încrezător că argumentele Comisiei Europene ar fi valide în fața instanței.
Numeroase proceduri de încălcare a dreptului comunitar lansate pe chestiuni de fiscalitate
Joi, 23 septembrie, Comisia Europeană a lansat numeroase proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva statelor membre care încalcă legislația UE pe chestiuni de fiscalitate. Comisia a decis să transmită scrisori de punere în întârziere către Cipru și Republica Cehă pentru transpunerea incorectă sau incompletă a regulilor UE privind evitarea obligațiilor fiscale, precum și către Grecia pentru neconformitatea cu regulile UE privind impozitarea autovehiculelor. De asemenea, Comisia a decis să ia măsuri suplimentare prin transmiterea unui aviz motivat către Italia solicitând statului să transpună regulile UE pentru a îmbunătăți funcționarea sistemului TVA actual (așa-numita Directivă „Quick Fixes” privind TVA-ul).
Europarlamentarii analizează impactul reformelor fiscale naționale asupra economiei UE
Comisia ECON a Parlamentului European analizează impactul reformelor fiscale naționale asupra economiei UE. Europarlamentarul Markus Ferber (EPP, Germania) și-a publicat recent proiectul de raport care subliniază faptul că, dacă statele membre sunt libere să decidă cu privire la propriile politici fiscale, este de dorit să există un anumit tip de coordonare a politicilor pentru a preveni problemele precum incertitudinea legislativă, birocrația sau riscul de dublă impozitare. Raportul sprijină în mod special viitoarea propunere a Comisiei privind o indemnizația pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA) argumentând că o abordare europeană ar fi mai rațională pentru a evita denaturările de la nivelul pieței unice. De asemenea, acesta invită Comisia să analizeze măsura în care statele membre denaturează competiția prin scăderea artificială a marjei ratei de impozitare în vigoare și accentuează necesitatea unei înțelegeri comune a statelor membre cu privire la modul de gestionare a stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare.
Cinci țări insistă asupra unei limite de 5.000 de euro pentru plățile în numerar
Cu sprijinul Belgiei, Franței, Italiei și Spaniei, Țările de Jos au făcut apel la Comisia Europeană să stabilească o limită de 5.000 de euro pentru plățile în numerar în cadrul UE pentru a preveni spălarea banilor și alte activități infracționale, conform raportării presei olandeze de luni, 20 septembrie. Cele cinci țări au insistat și asupra interzicerii bancnotei de 500 de euro. Ca parte a pachetului de măsuri de combatere a spălării banilor prezentat recent, Comisia Europeană a propus stabilirea unei limite de 10.000 de euro pentru plățile mari de numerar la nivelul UE. În două treimi dintre statele membre există deja limitări, însă valorile diferă.
Comisia Europeană lansează TAXEDU
Comisia Europeană și-a lansat săptămâna aceasta noul website TAXEDU pentru a educa tinerii cetățeni europeni cu privire la fiscalitate și modul în care aceasta le afectează viața. Informațiile sunt transmise prin jocuri, materiale de studiu electronice și clipuri de microlearning astfel încât tinerii europeni să poată învăța despre fiscalitate într-o manieră distractivă și antrenantă, a explicat Comisia.
Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF