Conferința ETAF: TVA devine digitală

La 16 noiembrie, Comisia Europeană va prezenta un pachet de propuneri pentru modernizarea obligațiilor de raportare privind TVA și facilitarea facturării electronice, actualizarea normelor privind TVA pentru economia platformelor și introducerea unei înregistrări unice în scopuri de TVA în UE – pachetul TVA în era digitală.

Obiectivul Comisiei este de a simplifica sistemul de TVA în UE și, în același timp, de a-l face mai puțin susceptibil la fraudă, cu un accent deosebit pe frauda intracomunitară a comercianților absenți.

În acest context, ETAF va organiza, la 7 decembrie, în intervalul orar 15.00-16.30, o conferință cu tema TVA devine digitală – perspectiva practicianului în domeniu,careva reprezenta ocazia de a discuta cu profesioniștii din domeniu avantajele și dezavantajele raportării electronice, precum și necesitatea armonizării la nivelul UE.

Lista vorbitorilor în cadrul evenimentului îi va cuprinde pe Patrice Pillet, directorul departamentului TVA din cadrul Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală a Comisiei Europene, Dr. Stefanie Becker, membru al VAT Expert Group al Comisiei Europene, și Olivier Hody, Deloitte Global Tax Center Europe, asistent universitar la ULB. Dezbaterea va fi moderată de Elodie Lamer, reporter Tax Notes.

Pentru a participa la eveniment este necesară completarea formularului de înscriere. Conferința va fi transmisă live pe canalele media ale ETAF și se va desfășura în limba engleză, cu traducere simultană în franceză și germană.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)