Pentru a se asigura că declarațiile SAF-T (D406) depuse sunt conforme, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, un material informativ care include 22 de teste de consistență pe care contribuabilii le pot aplica asupra datelor raportate prin xml aferent declarațiilor SAF-T, în vederea atingerii scopului comun care vizează depunerea de declarații corecte și complete. „Astfel, prin depunerea unor declarații corecte și complete, datele conținute în aceste declarații vor putea fi utilizate pentru scopul și rațiunea implementării acestui tip de raportare, evitându-se în acest mod inclusiv aplicarea de eventuale sancțiuni contravenționale pentru depunere incorectă sau incompletă, așa cum acestea sunt prevăzute la art. 337^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare”, menționează reprezentanții ANAF.
ANAF precizează că testele propuse nu sunt limitative, contribuabilii având posibilitatea să aplice și alte teste proprii care să valideze declarațiile SAF-T din punct de vedere al corectitudinii și completitudinii.
De asemenea, contribuabilii care au depus declarații SAF-T, incomplete sau incorecte, au posibilitatea să rectifice aceste declarații.
În situația în care ANAF, ca urmare analizelor efectuate, va identifica declarații incorecte sau incomplete, va proceda într-o primă etapă la notificarea contribuabililor care au depus astfel de declarații, urmând ca, ulterior, în cazul în care neconformarea se menține, să procedeze la aplicarea gradual de sancțiuni, conform legii.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.