Sesiunea ordinară a examenului de aptitudini, martie 2024
Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala CECCAR în cadrul căreia au efectuat stagiul sau la filiala de domiciliu, un dosar care să cuprindă:
a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original - click aici
b) copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil, respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;
c) copia certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;
d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu numele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul;
e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;
f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;
g) dovada achitării taxei de înscriere, respectiv c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii a 175 Euro pentru expert contabil și 125 Euro pentru contabil autorizat - IBAN RO32BTRLRONCRT0V25815602 Banca Transilvania
h) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;
i) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini (prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini);
j) acordul GDPR, conform anexei - click aici
k) acord inregistrare audio-video, conform anexei.
Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) – d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.
Taxa de înscriere la examen va fi achitată în contul CECCAR al filialei în cadrul căreia se face înscrierea.
Data limită până la care candidații pot depune dosarul de înscriere la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini este 04 martie 2024.
Organizare cursuri pregătire examen aptitudini
Pentru a veni în sprijinul candidaților care doresc să participă sesiunea ordinară din martie 2024, dorim să vă facem cunoscut faptul că începând cu data de 26 februarie 2024 vom organiza cursuri de pregătire.
Pentru a putea beneficia de participarea la cursurile de pregătire gratuite organizate de CECCAR, candidații au posibilitatea depunerii dosarului de înscriere până la data de 26 februarie 2024.
Structura probelor de examen: