Anunț angajare Auditor de calitate – CECCAR Filiala București

ANUNȚ ANGAJARE

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – Filiala București 

Denumire post: Auditor de calitate

Tipul postului: Normă întreagă, perioadă nedeterminată

Nivel carieră: Studii superioare economice și deține calitatea de expert contabil

            Condiţii generale:

  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor  aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoaște foarte bine limba română, scris și vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. îndeplinește condițiile de studii și de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

            Ne dorim ca noul nostru coleg/noua noastră colegă să aibă următoarele calități și aptitudini:

  • studii superioare economice;
  • are calitatea de expert contabil, experiență profesională și nu mai desfășoară/nu va mai desfășura activitate în calitate de expert judiciar;
  • experiența în relații cu publicul reprezintă un avantaj;
  • cunoștințe Microsoft Office, nivel bun;
  • capacitate de analiză și sinteză a informațiilor;
  • încredere și siguranță;
  • capacitate de asimilare rapidă a informațiilor noi;
  • excelente abilități de comunicare (verbal, nonverbal), amabilitate, abilitatea de a lucra atât în echipă, cât și individual;
  • flexibilitate, atenție la detalii, minuțios, perseverență;
  • comportament profesional integru și conduită ireproșabilă.

            Descrierea generală a responsabilităților:

  • Auditează lucrările de expertiză contabilă judiciară și opiniile separate ale experților contabili consilieri ai părților, după caz, prezentate înainte de depunerea acestora la organele care le-au solicitat;
  • Verifică starea de independență a expertului contabil în raport cu cauza și mandatul primit, pe baza declarației date pe propria răspundere și semnată de către expertul contabil;
  • Îndrumă membrii instituției în aplicarea legislației și reglementărilor în domeniu, a Codului etic național al profesioniștilor contabili și a normelor profesionale emise de către CECCAR;
  • Întocmește referat (dacă este cazul), pentru nerespectarea normelor profesionale la întocmirea raportului de expertiză contabilă judiciară prezentat auditului de calitate;
  • La solicitarea comisiei de disciplină, întocmește referat pentru nerespectarea normelor profesionale la întocmirea raportului de expertiză contabilă judiciară;
  • Semnalează problemele deosebite ivite în activitatea auditului de calitate a expertizelor contabile judiciare;
  • Înregistrează în format electronic Registrul de evidență a lucrărilor de expertiză contabilă judiciară;
  • Își actualizează permanent cunoștințele în ceea ce privește normele aplicabile din sfera de activitate;
  • Colaborează și menține legătura cu toți colegii pentru bunul mers al activității.

Dacă sunteți interesat/interesată, așteptăm CV-ul Dumneavoastră pe adresa de e-mail cristina.dulgheru@ceccarbuc.ro, urmând ca persoanele selectate în urma transmiterii CV-urilor, să fie contactate pentru participarea la concurs.

            Concursul va avea loc ulterior etapei de selecție și va consta într-o probă scrisă (întrebări din bibliografie), un studiu de caz și un interviu. Data organizării concursului, precum și intervalul orar, vor fi comunicate ulterior, persoanelor selectate.

Bibliografia necesară

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
  3. Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile;
  4. Standardul profesional nr. 35 privind expertizele contabile;
  5. Codul etic național al profesioniștilor contabili.