Program de pregătire stagiari – examenul aptitudini 10 – 12 noiembrie 2023

ÎN ATENȚIA STAGIARILOR

Dorim să vă facem cunoscut faptul că CECCAR dorește să vină în sprijinul persoanelor care au finalizat stagiul, dar nu au reușit să susțină/promoveze examenul de aptitudini.

Sprijinul consta in oferirea oportunității de participare gratuită la un program de pregătire a examenului de aptitudini, examen care se va organiza în cadrul unei sesiunii extraordinare in perioada 10 – 12 noiembrie 2023.

 

Programul de pregătire se va organiza în prima parte a lunii septembrie 2023 și este structurat pe 15 teme, fiecare tema avand durata de 5 ore și care va acoperi programa aferentă examenului de aptitudini.

 

Având în vedere faptul că durata totală a programului de pregătire este de 75 ore, are aplicabilitate și pentru persoanele care se încadrează în prevederile art. 14, alin. (2) -  (5) din Regulamentul examenului de aptitudini, respectiv:

(2) Examenul de aptitudini se poate susține în termen de 3 ani de la finalizarea stagiului.

(3) Prin excepție de la prevederile alin.(2) termenul de 3 ani poate fi prelungit până la 5 ani, în baza unor motive întemeiate, justificate cu documente, la cererea candidatului, cu aprobarea Consiliul superior al CECCAR.

(4) Cererea prevăzută la alin.(3) se depune în termen de 2 ani de la termenul prevăzut la alin.(2).

(5) Persoanele care au finalizat stagiul și care se află în situația prevăzută la alin.(3), se pot înscrie la examenul de aptitudini sub condiția efectuării a 30 de ore dezvoltare profesională inițială din cadrul programului de stagiu, pentru fiecare an de prelungire.

 

Oportunitatea de participare gratuită la programul de pregătire se adresează persoanelor care au finalizat stagiul în perioada 2018 - 2022 și nu au reușit să susțină/promoveze examenul de aptitudini.

 

Pentru participare este necesar să se completeze formularul de mai jos:

https://forms.gle/ptAcE4a7aZrVxBHU7

 

Termenul pentru completarea formularului este 10 august 2023.