Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 26 iunie 2023

Comisia Europeană a prezentat propunerea FASTER

Luni, 19 iunie, Comisia Europeană a emis un nou cadru general pentru „rambursarea mai rapidă și mai sigură a impozitelor reținute la sursă” (FASTER). Propunerea a fost inițial programată pentru 28 iunie, dar, similar altor propuneri fiscale, a fost eliminată de pe agenda indicativă a Comisiei. Problemele pe care Comisia își propune să le trateze prin această inițiativă sunt procedurile deosebit de împovărătoare de rambursare a impozitului reținut la sursă pentru investitorii transfrontalieri din UE și, totodată, riscurile pe care acestea le implică în materie de abuzuri fiscale, așa cum a demonstrat cazul Cum-Ex. Printre altele, Comisia propune ca statele membre să aleagă între un sistem de scutire la sursă și un sistem rapid de rambursare cu un interval de timp stabilit. Statele membre vor putea decide ce sistem să utilizeze, atât timp cât implementează unul, și sunt libere să aleagă dacă doresc să externalizeze sarcinile către un agent. Pentru a beneficia de aceste două proceduri rapide, investitorii vor trebui să încheie contracte cu „intermediari financiari certificați” incluși într-un registru național pe care statele membre vor trebui să-l înființeze. Totodată, statele membre se vor putea baza pe un certificat digital european privind reședința fiscală pentru a confirma reședința fiscală a contribuabililor UE. Propunerea ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Termenul-limită pentru transmiterea feedbackului către Comisie referitor la această propunere este 21 august 2023, dar va fi extins în fiecare zi până când propunerea va fi valabilă în toate limbile europene.

Comisia Europeană a prezentat un pachet „ajustat” de noi resurse proprii pentru bugetul UE

Comisia Europeană a publicat marți, 20 iunie, un pachet „ajustat” de noi resurse proprii ale UE, pentru a finaliza și actualiza pachetul pe care l-a înaintat în decembrie 2021. Comisia propune unele ajustări ale propunerilor privind resursele proprii bazate pe ETS și CBAM, pentru a reflecta schimbările aduse de colegiuitori în acordurile recente referitoare la aceste propuneri, precum și o nouă resursă statistică temporară bazată pe profiturile companiilor.  Anul trecut, Comisia a anunțat inițial o resursă proprie bazată pe BEFIT. Acum, prezintă această resursă proprie statistică drept măsură temporară până când se ajunge la un acord în ceea ce privește BEFIT. Această resursă proprie temporară vine cu o rată de 0,5% din excedentul brut de exploatare înregistrat de statistici pentru corporațiile din domeniul financiar și nefinanciar din fiecare stat membru în baza Sistemului european de conturi (ESA). Această contribuție nu reprezintă un impozit pentru companii și nu va contribui la creșterea costurilor acestora aferente îndeplinirii obligațiilor fiscale, a asigurat Comisia. Comisia propune ca această contribuție provenită din resursa bazată pe statisticile privind profiturile companiilor să se aplice din 2024.  Potrivit estimărilor, propunerea ar genera aproximativ 16 miliarde de euro (la prețurile din 2018) pe an. Totodată, Comisia adaugă că resursa proprie bazată pe Pilonul I este menținută, dar, întrucât convenția multilaterală necesară nu a fost încă semnată și ratificată, aceasta nu poate intra în vigoare încă. Ajustările propuse vor intra în vigoare odată ce vor fi aprobate de statele membre în Consiliu, după solicitarea opiniei Parlamentului European, și ratificate de statele membre în conformitate cu dispozițiile constituționale aferente.

Subcomisia FISC își încheie misiunea de la Londra

O delegație de eurodeputați din subcomisia pentru chestiuni fiscale (FISC) a Parlamentului European și-a încheiat misiunea de la Londra marți, 20 iunie, în cadrul căreia aceștia au discutat chestiuni fiscale cu părți interesate și omologi britanici. În discursul de închidere a misiunii, liderul delegației și președintele subcomisiei, eurodeputatul Paul Tang (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Țările de Jos), a menționat că atât Uniunea Europeană, cât și Regatul Unit al Marii Britanii împărtășesc același obiectiv de a îmbunătăți combaterea fraudei fiscale și planificării fiscale agresive. Totodată, acesta consideră oportună analizarea de către Regatul Unit a introducerii unei legi care i-ar trage la răspundere pe facilitatori în cazul în care nu ar împiedica comiterea unei infracțiuni fiscale. Ceilalți doi eurodeputați din delegație au fost eurodeputații germani Rasmus Andresen (Partidul Verde/Alianța Liberă Europeană) și Gunnar Beck (independent). În timpul misiunii de două zile, delegația s-a întâlnit cu membri ai Comisiei pentru finanțe publice, Comitetului de trezorerie și Grupului parlamentar al tuturor partidelor pentru anticorupție și impozitare responsabilă din Camera Comunelor, precum și cu ministrul Trezoreriei Regatului Unit al Marii Britanii, baroneasa Joanna Penn, și părți interesate din societatea civilă, asociații profesionale și mediul academic. Discuțiile s-au concentrat pe implementarea reformei fiscale internaționale OCDE/G20, eforturile Regatului Unit al Marii Britanii de combatere a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, precum și rolul intermediarilor și al centrelor financiare internaționale în combaterea acestor fenomene. Discuțiile s-au desfășurat și în jurul politicilor fiscale din Regatul Unit după Brexit și impactul asupra UE, cooperarea administrativă, normele privind transparența, impozitele pentru profiturile excedentare, viitorul impozitelor privind serviciile financiare și implementarea Cadrului general Windsor în domeniul TVA și accize, se arată într-un comunicat de presă.

Franța face apel pentru adoptarea noului Pact global privind finanțarea

Joi, 22 iunie, și vineri, 23 iunie, Franța a reunit peste 300 de participanți de nivel înalt, șefi de stat și de guverne, organizații internaționale și reprezentanți ai societății civile și ai sectorului privat la Paris. Scopul summitului a fost stabilirea cadrului pentru un sistem financiar reînnoit adecvat pentru provocările comune ale secolului 21, cum ar fi combaterea inechităților și a schimbărilor climatice și protejarea biodiversității. În cadrul panelului Parteneriat pentru creștere verde, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la acțiuni concertate și a subliniat importanța stabilirii prețului pe carbon și introducerii unei scheme precum Schema de tranzacționare a certificatelor de emisie a UE, care ar putea genera fonduri însemnate. Alți vorbitori, precum Laurence Tubiana, președintele și directorul executiv al Fundației Europene pentru Climă, a făcut apel la o creativitate sporită în analiza tuturor opțiunilor de finanțare posibile, de la un impozit pentru tranzacțiile financiare până la contribuții ale companiilor din domeniul petrolului și gazelor și impozitarea domeniului de transport al mărfurilor. Totodată, acesta a transmis că trebuie să ne asigurăm că fondurile se îndreaptă către persoanele cele mai vulnerabile. În discursul său final, președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut apel la o mobilizare globală pentru introducerea unor impozite internaționale pentru tranzacțiile financiare, biletele de avion și transportul de mărfuri.

UE a adoptat cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Consiliul UE a adoptat vineri, 23 iunie, cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Printre altele, pachetul include un nou instrument pentru prevenirea eludării sancțiunilor care va permite Uniunii Europene să restricționeze vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de bunuri și tehnologii specificate care fac obiectul sancțiunilor către anumite țări terțe ale căror jurisdicții sunt considerate a fi expuse unui risc permanent și deosebit de ridicat de eludare. Totodată, pachetul interzice tranzitul pe teritoriul Rusiei al bunurilor și tehnologiilor care ar putea contribui la îmbunătățirea capacităților militare și tehnologice ale Rusiei sau la dezvoltarea sectorului apărării sau securității, bunuri și tehnologii adecvate pentru utilizarea în aviație sau industria spațială, precum și kerosen și aditivi, exportate din țări UE către țări terțe. Mai mult, Consiliul a adăugat încă 87 de entități la lista de entități care sprijină agresiunea militară și industrială asupra Ucrainei, ce vor face obiectul unor restricții de export mai dure privind bunurile și tehnologiile cu dublă utilizare. Pe lângă sancțiunile economice, Consiliul a decis să întocmească o listă de încă 100 de persoane și entități pe care să le supună unei măsuri de înghețare a activelor.

Reminder: Conferința ETAF privind SAFE din 28 iunie

Înregistrați-vă aici: https://sweapevent.com/ETAFConference28June

Conferința ETAF – Analizarea propunerii SAFE: la ce ar trebui să se aștepte profesioniștii din domeniul fiscal

15:00 – 17:00

@Stanhope Hotel, Rue du Commerce 9, 1000 Bruxelles

Comisia Europeană lucrează la o propunere pentru o directivă „pentru combaterea rolului facilitatorilor evaziunii fiscale și planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană” (Securing the Activity Framework for Enablers – SAFE).

Planificarea fiscală agresivă este deseori numită „zona gri”. Definiția acesteia reprezintă una dintre principalele provocări și rămâne problematică întrucât fiecare contribuabil are dreptul de a alege calea cea mai puțin impozitată.

În acest context, ETAF ar dori să discute cu profesioniști din domeniul fiscal, reprezentanți ai UE și reprezentanți ai mediului academic despre ce anume constituie planificare fiscală agresivă din punctul lor de vedere și modul în care Comisia intenționează să o definească, fără a descuraja planificarea fiscală legitimă și a interfera cu activitatea profesioniștilor din domeniu care respectă legea.

15:00 – Primirea participanților

15:30 – Remarci introductive susținute de Philippe Arraou, președintele ETAF

15:35 – Discurs de deschidere susținut de Michael Schick, șef de birou în cadrul ETAF

15:45 – Dezbatere în panel moderată de Elodie Lamer, jurnalist Tax Notes:

• Benjamin Angel, director pentru impozitare directă, coordonare fiscală, analiză și evaluare economică, DG TAXUD, Comisia Europeană

• Paul Tang, eurodeputat și președinte al subcomisiei FISC a Parlamentului European

• Manon François, cercetător la Observatorul fiscal al UE

• Andrea Rabb, expert în domeniul fiscal, membru al Consiliului ETAF și vicepreședinte pentru afaceri internaționale al Moklasz

16:55 – Remarci de încheiere susținute de Philippe Arraou, președintele ETAF

17:00 – Recepție

Participanții la conferință vor beneficia de interpretare simultană în engleză, franceză, germană și română.

Conferința va fi transmisă în direct pe site-ul și conturile de social media ale ETAF.

Declinarea responsabilității:

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.