Noutăți privind implementarea programului IMM Invest Plus

Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil

Procedura de implementare a programului IMM Invest Plus a fost actualizată recent, pentru componentele IMM Invest România, AGRO IMM Invest, IMM Prod și Garant Construct, prin Ordinul nr. 938/184/388/47/2023, publicat în Monitorul Oficial nr. 113 din 9 februarie 2023.

Actul normativ aduce noutăți privind finanțarea, nivelul garanțiilor, condițiile de eligibilitate pentru fiecare dintre cele patru componente ale programului.

Prezentăm, mai jos, prevederile ordinului:

– Plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat pe perioada de valabilitate a acesteia, respectiv de la aprobarea acesteia de către Comisia Europeană până la 31 decembrie 2023, este în sumă de 15.100.000.000 lei, din care suma de 7.718.654.743 lei în anul 2023.

– Este redefinit grantul ca reprezentând finanțarea, în limita cumulului rezultat din valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanției acordate, pe toată durata de valabilitate a garanției acordate, și a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 2.000.000 de euro pe întreprindere, respectiv echivalentul în lei a 250.000 de euro/întreprindere, în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, și 300.000 de euro/întreprindere, în cazul beneficiarilor din domeniile pescuitului și acvaculturii.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.