Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – luni, 16 ianuarie 2023

Manal Corwin, noul director al Centrului OCDE pentru politică și administrație fiscală

Manal Corwin a fost numită director al Centrului OCDE pentru politică și administrație fiscală, a anunțat OCDE vineri, 13 ianuarie. Începând cu 3 aprilie 2023, aceasta va conduce activitatea Centrului la nivelul tuturor domeniilor, inclusiv soluția pe doi piloni la provocările fiscale ale digitalizării, proiectul privind erodarea bazei impozabile și transferul profitului, agenda transparenței fiscale și participarea Centrului la noul Forum Incluziv al OCDE privind abordările pentru diminuarea emisiilor de carbon. În prezent, Manal Corwin este partener principal al Oficiului Național al Impozitelor și director principal al Consiliului de administrație pentru KPMG, LLP în Statele Unite. În trecut, a deținut funcții de conducere în domeniul politicii fiscale în două administrații SUA și a deținut anterior funcția de delegat și, apoi, vicepreședinte al Comitetului OCDE privind afacerile fiscale și delegat la Forumul global privind fiscalitatea și transparența. Numirea dnei Manal Corwin va asigura continuarea cu succes a activității Centrului ca urmare a părăsirii funcției de director de către Pascal Saint-Amans, după ce a ocupat această poziție timp de 12 ani, transmite OCDE.

IASB propune scutirea temporară de la contabilizarea impozitelor amânate în baza normelor GLOBE

Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) a publicat luni, 9 ianuarie, un proiect de expunere care prezintă potențialele amendamente la Standardul Internațional de Contabilitate 12 Impozitul pe profit. Amendamentele propuse au scopul de a furniza scutirea temporară de la contabilizarea impozitelor amânate generate de implementarea iminentă a normelor standard ale Pilonului II, publicate de OCDE. IASB răspunde, astfel, preocupărilor părților interesate referitoare la potențialele implicații ale acestor norme pentru contabilizarea impozitului pe profit în situațiile financiare. Amendamentele propuse ar introduce o excepție temporară de la contabilizarea impozitelor amânate generate de implementarea normelor și dispoziții de prezentare a informațiilor pentru companiile afectate. Termenul-limită pentru transmiterea comentariilor cu privire la proiectul de expunere este 10 martie 2023. Având în vedere natura accelerată a proiectului, IASB își propune să finalizeze orice amendamente în cel de-al doilea trimestru din 2023, în funcție de comentariile primite.

Negocieri privind raportul Parlamentului European referitor la Pandora Papers

Eurodeputații din Subcomisia pentru chestiuni fiscale (FISC) a Parlamentului European au dezbătut luni, 9 ianuarie, proiectul de raport din proprie inițiativă referitor la lecțiile învățate din investigația Pandora Papers și alte dezvăluiri relevante.Raportorul Niels Fuglsang (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Danemarca) a explicat că s-au primit 183 de amendamente de la toate grupurile politice, acestea tratând toate părțile raportului. Raportul este programat pentru vot la 31 ianuarie în comisia ECON, dar ar putea fi întârziat câteva săptămâni întrucât încă există unele diferențe de opinie în rândul eurodeputaților. Raportorul a transmis că există un acord între eurodeputați pe numeroase subiecte: rolul important al protecției raportorilor de nereguli și al libertății presei; necesitatea unei transparențe sporite privind oficialii aleși; necesitatea analizării intermediarilor care facilitează evitarea obligațiilor fiscale și evaziunea fiscală; necesitatea unor mecanisme pentru circulația angajaților între sectoarele public și privat și a unor perioade de pauză;  contabilitatea și consilierea financiară în firmele mari de contabilitate; importanța unui bun schimb de informații între țări; și necesitatea de a crește nivelul de credibilitate a listei negre europene a paradisurilor fiscale. Totuși, sunt trei subiecte care generează diviziune în rândul eurodeputaților: individualizarea anumitor țări și culpabilizarea în cadrul raportului; necesitatea extinderii votului prin majoritate calificată cu privire la aspectele fiscale; și introducerea unor noi impozite coordonate la nivelul UE.

Eurodeputații nu au ajuns la un consens în privința propunerii DEBRA

Joi, 12 ianuarie, eurodeputații din Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) s-au întâlnit pentru analizarea proiectului de raport privind propunerea de stabilire a normelor pentru o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA). În timp ce raportorul Luděk Niedermayer (Partidul Popular European, Cehia) și reprezentanții grupurilor Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților și Partidul Renew Europe au sugerat ajustarea suplimentară a propunerii Comisiei, grupul Green/EFA (Partidul Verde/Alianța Liberă Europeană) nu a sprijinit inițiativa. Consiliul UE a decis să pună în așteptare acest dosar până când propunerea BEFIT va fi pregătită și să reevalueze necesitatea acestei propuneri. În proiectul său de raport, raportorul Luděk Niedermayer propune unele modificări, în special cu scopul de a reflecta mai bine impactul propunerii asupra IMM-urilor, și face apel la Consiliu să continue negocierile. Amendamentele la proiectul de raport trebuie depuse până la 18 ianuarie, iar votul în comisia ECON este programat pentru 21 martie.

Actualizarea listei negre AML a UE, amânată

Miercuri, 11 ianuarie, reprezentanții permanenți ai statelor membre la UE au convenit să extindă cu o lună termenul-limită pentru a contesta propunerea Comisiei Europene de a adăuga la lista AML statele Republica Democratică Congo, Gibraltar, Mozambic, Tanzania și Emiratele Arabe Unite și de a elimina Nicaragua, Pakistan și Zimbabwe. Raționamentul din spatele acestei amânări ar fi faptul că Financial Action Task Force (FATF) își va revizui lista în februarie, iar UE ar trebui să ia în considerare acele modificări. Reticența unor state membre de a adăuga Emiratele Arabe Unite în lista europeană ar constitui, potrivit raportărilor, un alt motiv pentru extinderea termenului-limită. Statele membre pot contesta propunerea Comisiei până la 20 februarie.

Declinarea responsabilității

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF. 

 
Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF