AFIR a publicat condițiile de accesare a fondurilor europene pentru tineri fermieri, ferme mici și pentru cooperare în sectorul agricol și pomicol

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat, pe pagina instituției, versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„În ceea ce privește tinerii fermieri, principalul element de noutate îl reprezintă majorarea sprijinului financiar pe care îl pot obține începând cu sesiunea din acest an. Astfel, finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR, http://so.afir.info/. Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare-procesare sau agricultura ecologică, acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior”, precizează AFIR, într-un comunicat.

De asemenea, se pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maximum 15.000 de euro. Condițiile de finanțare sunt similare cu cele din anii trecuți.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.