Înscriere Ziua Națională a Contabilului Român 2021
Dragi colege și colegi,

 

La 13 iulie se împlinesc o sută de ani de la momentul la care a fost înființat, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

La ceas aniversar, la împlinirea unui secol de la momentul istoric al reglementării profesiei contabile în România, vă invităm să marcăm împreună centenarul profesiei noastre marți, 13 iulie, la Clubul Diplomatic București, începând cu ora 18.00, cu prilejul celei de-a XVII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, eveniment desfășurat sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!

Ni se vor alătura, cu această ocazie, reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri, precum și alți parteneri de dialog ai CECCAR.

Dat fiind caracterul festiv al evenimentului cu tema Centenarul profesiei contabile reglementate în România, acesta va fi momentul oportun pentru decernarea premiilor Topului local al membrilor CECCAR, ocazie cu care vor fi premiați aceia dintre dumneavoastră care au obținut rezultate remarcabile în activitatea desfășurată anul trecut.

Având în vedere că numărul de locuri disponibile este limitat, condiționat inclusiv de situatia epidemiologică cunoscută, respectiv din dorința de a acorda șanse egale doritorilor de participare la eveniment, în cazul în care înscrierile vor depăși numărul de locuri alocat, membrii participanți vor fi trași la sorți de o comisie formată tot dintre colegii care s-au înscris pentru participare. 

În acest sens, așteptăm confirmarea participării dumneavoastră prin completarea formularului de înregistrare, termenul-limită fiind 9 iulie a.c, ora 12:00.

Pentru înscriere - click aici

Vineri, 9 iulie a.c., ora 12:00, va avea loc tragerea la sorți pentru definitivarea listei de participanți.

În cazul în care doriți să anulați confirmarea, este foarte important să ne anunțați până luni 12.07.2021, ora 10.00 – la adresa de e-mail tablou@ceccarbuc.ro –  pentru a putea oferi șansa altor colegi de a lua parte la eveniment.

În caz de neprezentare la eveniment fără a anunța până la data menționată anterior, veți suporta contravaloarea meniului.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, trebuie să respectăm prevederile legale în conformitate cu Măsurile aprobate prin Hotărârea nr. 636 din 9 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 586 din 10 iunie 2021.

 

Cu stimă, 

Președintele Consiliului filialei CECCAR București,
Andrei Aurel