Marii contribuabili urmează să fie conectați până la 30 iunie, iar cei mici și mijlocii, până la 30 noiembrie 2021
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un proiect de ordin privind procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF. Proiectul – publicat pe site-ul instituției, la rubrica Transparență, pentru consultare – reglementează, totodată, data începând cu care aparatele de marcat electronice fiscale se conectează la sistemul informatic al ANAF. Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, inițiatorii au avut în vedere, între altele, contextul pandemic concretizat prin prelungirea succesivă a stării de alertă și consecințele acestuia, care a condus la extinderea perioadei în care erau prevăzute întâlniri interinstituționale, „precum și acțiuni imperios necesare pentru derularea unor procese tehnice fără de care tehnicienilor de service le este imposibilă desfășurarea atribuțiilor esențiale pentru atingerea obiectivului”. De asemenea, s-a ținut cont de testele de performanță și securitate efectuate asupra aplicației informatice necesară implementării proiectului de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, care au relevat necesitatea unor ajustări în scopul consolidării aplicației software. Inițiatorii mai precizează, în Referatul de aprobare, că Centrul Național pentru Informații Financiare, structură care a elaborat soluția tehnică necesară implementării procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF, a informat Agenția Națională de Administrare Fiscală că data de 31.03.2021 este termenul la care aplicația software va fi dată în producție.
„În acest context, s-a luat decizia elaborării unui proiect de ordin nou, prin care sunt stabilite noi termene până la care operatorii economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale au obligația conectării acestora la sistemul informatic al ANAF”, menționează reprezentanții ANAF.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.