CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
Reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group
Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.855/2022 privind procedura de aplicare a prevederilor art. 146 alin. (57) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 807 din 16 august 2022.
Amintim că prin OG nr. 16/2022 s-a stabilit ca, începând cu veniturile aferente lunii august 2022, contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, să nu poată fi mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale aferente salariului minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția.
Există și excepții de la această regulă, printre care și situația în care persoana fizică realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul de bază minim brut pe țară (art. 146 alin 57 lit. e) din Codul fiscal). OMF nr. 1.855/2022 stabilește procedura de aplicare a acestei excepții, adică procedura care se aplică în cazul salariaților care realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată în vigoare în luna în care au fost realizate. Salariații aflați în situația de mai sus au obligația să depună la fiecare angajator/plătitor de venit o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Redăm, în continuare, principalele prevederi ale OMF nr. 1.855/2022.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.